26 noiembrie 2009

Amsterdam



Am citit în seara asta pe 121.ro că "moda are culoarea vieții pe care o trăim". Și mi-am amintit de excursia la Amsterdam din 2002, o escală de un weekend cu peripeții. Mătușa soțului meu ne-a spus că nu e nevoie să rezervăm cameră, deoarece este un oraș plin de hoteluri și peste tot vedem "Zimmer Frei". Ei bine, noi nu am văzut această inscripție nicăieri in Amsterdam, hotelurile în care am intrat aveau tariful pe o noapte mult peste 200 E, și am fost suficient de norocoși ca o tânără angajată la un astfel de hotel de lux să ne îndrume către cel mai apropiat birou Thomas Cook. Care era pe punctul de a închide.
Guess what? Din toate weekend-urile posibile noi am nimerit fix în cel cu Gay Parade! Am dormit la capătul orașului, într-un hotel de chinezi, într-o cameră atât de mică încăt săream peste pat ca să intrăm în baie și al cărei geam nu se deschidea (în luna iulie!). Și ni s-a spus că suntem tare norocoși că am găsit-o!
Recompensa a fost parada însăși, pe care am urmărit-o cu sufletul la gură, o explozie de culoare și exuberanță, alergând de pe un pod pe altul, deoarece toată nebunia s-a desfășurat pe canalele orașului.
Poate de aceea și de atunci garderoba mea a devenit extrem de colorată, deși uneori simt nevoia să mă îmbrac doar în alb.
Fustă nouă, materialul este ca de jeans, cu dantelă de bumbac și broderie în culori pastel, potrivită pentru o ținută hippie, cu etichetă, măsura 40-42, preț 50 lei - vândută Cleo
Pulover torsade, bumbac, măsura M-L, preț 35 lei - vândut R.I.
Șapcă, 20 lei sau bonus la cumpărarea ținutei - dată bonus



24 noiembrie 2009

Party time




Acum trei ani, la petrecerea companiei, m-am plictisit teribil. Nu știam ca va fi ultima la care voi participa în calitate de angajat, toamna următoare am renunțat la multinațională și am luat-o pe cont propriu (o alegere deosebit de inspirată, la momentul potrivit). Am fost îmbrăcată în rochia maro cu auriu din poză, pe cea albă cu argintiu am achiziționat-o simultan, într-un acces de zel, dar nu am îmbrăcat-o niciodată.
Avantajele acestor rochii sunt destul de evidente: bust excelent pus în valoare, șolduri, burtică și aripioare bine mascate de fusta drapată, pe sub care se mai află o fustă dreaptă. Eu am preferat combinația de rochie + colanți + cizme, dar merg la fel de bine și cu un dres opac și pantof cu toc.
Se termină deasupra genunchiului cam cu două palme, materialul este o combinație de bumbac cu elastan, măsura 38-40, preț 48 lei bucata. Rochia albă rezervată A.B.

23 noiembrie 2009

Toamnă târzie



Ei, iată că se apropie și iarna, seara miroase a fum de lemne, iar nucul și-a pierdut toate frunzele. Plăcinta cu dovleac e pe masă, crizantemele la fel. Am adunat din parc frunze frumoase de stejar și am decorat casa cu ele. Am admirat podoabele de pom de Crăciun la Carrefour și deja știu ca voi împodobi bradul tradițional, cu globuri și beteală roșii.
Am pozat o ținută elegantă, tot de la soacră-mea, o măsură mai mare, 44 nemțesc, din lână, taior și fustă bleumarin cu alb, cu bordură, buzunare și curea bleumarin. Este tot din Germania, de la sora ei. Preț: 120 lei - vândut Cleo

În parc

Am fost astăzi cu copiii în parc. După aproximativ două ore de "plimbare" (citește: alergare în ritm rapid după și pe lângă ei) ne-am întors acasă, le-am dat de mâncare și am leșinat. Acum suntem în recuperări, mai ales eu, căci soțul din dotare, un erou, este cu toți trei în mansardă, din nou la joacă. Știe că îi voi prelua eu cu soacră-mea ca să le facem baie și să îi pregătim de culcare. Oricum, după turul de forță de seară (hrănit piticii, îmbăiat, culcat), nu mai avem energie decât să stăm ca niște mumii în fața televizorului, cu creierele golite de gânduri, dar (într-o notă optimistă de film de duzină american) foarte fericiți și împliniți :)).


Geaca de pe mine este Crackers, măsura L, din catifea, scurtă până în talie, cu mâneci lungi, preț 50 lei.

18 noiembrie 2009

I See Spots

În ultimii ani m-am uitat foarte mult la desene animate. Am început cu Cartea Junglei, pe care am văzut-o de aproximativ 300 de ori. Un an de zile, zilnic. Apoi Tom si Jerry, doar de vreo 100 de ori, Scooby Doo cam 200 de vizionari (noroc că acestea sunt seriale și se mai schimbă acțiunea), toate filmele cu Barbie (și sunt muuuulte), cam de 50 de ori fiecare. A urmat Wall-E (minunat film), din nou de 300 de ori, Cars (just great!) tot de 300 de ori, 101 Dalmațieni doar de vreo 100 de ori, iar acum suntem în epoca Hannah Montana si Hello, Kitty!.
Majoritatea au fost vizionate integral de fiecare dată, dar Dalmațienii au trecut printr-un cut puternic timp de o lună întreagă: am văzut în fiecare zi doar cântecelul "I See Spots", de pe generic, dar pe heavy rotation, în buclă. Vedeam buline toată ziua și toată noaptea.
Inspirație pentru ținuta urmatoare.




Fustă cu buline, măsura 40, un fel de tercot de bumbac: 40 lei - livrat Cleo
Tricou cu buline Madonna, S, 20 lei
Maiou roșu cu dungi albe, S, 30 lei
Jachetă albă Next, măsura 38, 50 lei - expediat R.I.

17 noiembrie 2009

Mașina din dulap

Ieri am ieșit din nou cu Smart-ul pe șosea. A stat în fața casei mai bine de două săptămâni, descuiat și trist, dar cu speranța în suflet. Asta fiindcă am pierdut cheia, dar nu m-am agitat să fac alta, deoarece mai aveam una, dar fără baterii.
În weekend însă, soacra mea a venit la noi, ca de obicei, și ne-a ajutat cu copiii, cu casa, cu toate cele. Și, surpriză!, aranjându-și lucrușoarele în dulap, pe raftul cel mai de sus a găsit disperata cheie de la Smart, care doar că n-avea gură, că ar fi strigat. La întrebarea logică: "Ce căuta cheia în șifonier?" nu am avut și nu am răspuns.
Probabil este și va rămâne o enigmă, dar soacră-mea, care și-a găsit portofelul în frigider, mă înțelege...




În dulap am găsit o ținută dulce, care m-a inspirat să o fotografiez. Promit că de joi voi posta poze mai frumoase, acum le fac singură și nu ies chiar cum mi-aș dori.
Fustă albă Orsay, din batist cu benzi de satin la volane, măsura S, 30 lei. Rezervată M.S.
Body din dantelă de bumbac, dublat cu un maiou de bumbac, S (pe eticheta scrie XS), 30 lei. Rezervat M.S.
Șapcă tricotată, cu cozoroc, 20 lei
Șal din mohair, foarte fin tricotat, pătrat, 30 lei - rezervat Reli
Cureaua și colierul sunt bine-mersi :).

15 noiembrie 2009

Costa del Sol





Săptămâna trecută am fost în vacanță în sudul Spaniei. Malaga, Sevilla, Cordoba, Granada. Densă, relaxantă, văratică. Am văzut cele mai de preț moșteniri maure și creștine din Andaluzia: Alhambra, Mezquita, Alcazar.
Dar cel mai aproape de sufletul meu a fost Marea Mediterană, plajele superbe de pe Costa del Sol, stațiunea Puerto Banus, șoseaua de coastă la înălțime, de unde puteai coborî pe plaje pustii...
Acolo este cel mai albastru cer pe care l-am văzut vreodată, și este locul unde voi reveni, cu siguranță, poate chiar anul viitor...
Cu multă melancolie în suflet, iată câteva poze de acolo... a trebuit să-mi cumpăr câteva haine de vară, deoarece noi am plecat cu îmbrăcăminte de toamnă românească :). Ne-au fost de folos în munți, dar in sudul Andaluziei, nu prea. În Ronda am fost la înălțime, la propriu și la figurat, echipată cu pardesiul Noa Noa verde-albăstrui achiziționat de la Roxana (http://calypsosshop-francoise.blogspot.com/).

14 noiembrie 2009

Little sexy black dress




M-am întâlnit acum două seri cu Alice (http://dulapulbunicii.blogspot.com/) și m-a invitat să trec duminică pe la La Scena, la târgul vintage. Târgurile acestea sunt absolut minunate, mai ales când nu ai teamă că-ți dezechilibrezi bugetul, altminteri eu mai bine le evit. Problema la mine nu este legată în primul rând de buget, ci de cantitatea de haine care se prăbușesc peste mine în dressing. Pe care i-am împărtășit-o si ei.
Întrebarea logică a fost: atunci de ce nu mai postezi pe site? Răspunsul este simplu: nu apuc. După ce culc copiii (3, da?), nu-mi mai doresc decât să zac, asta în cazul în care nu am ceva de muncă de terminat.
Am pozat în mare viteză o rochie de catifea neagră (scuzați draperia), frumoasă de pică, primită tot de la soacră-mea, care este o fashionista convinsă (o pozez și pe ea în weekend - pe soacră). Se îmbracă numai în alb și negru, și merge la birou cu perle (tot soacra). Mi-a dat și mie cadou un șirag de perle de Mallorca, pe care îl port când vreau să impresionez. De fapt, mi-a dat atât de multe haine, că un sfert din dressing e de la ea, chiar aseară mi-a mai dat o fustă roz cu buline mari maro, o splendoare.
Să revin la rochie, este măsura 36 (8 UK), lungă până la genunchi, din catifea neagră, pozele sunt grăitoare, din păcate nu mă încape ca să se vadă întreaga ei splendoare. Cizme negre, mănuși lungi, colier aproape de gât. Și gata. Preț: 60 lei. Măsuri: bust 90, talie 76, sold 94-96. Expediată M.F.

1 noiembrie 2009

Dantela si catifea

M-am întâlnit acum două zile cu o frumoasă tânară care, în încheierea conversației, mi-a spus că îi plac dantela și catifeaua. Dat fiind că acestea se numără și printre preferințele mele, am scotocit prin mansardă după obiecte uitate și am găsit o superbă rochie de dantelă de culoare winter white și o hăinuță de blăniță artificială în ton cu rochia și cu sezonul. Rochia a fost vedeta unui revelion acum mulți ani, blănița mi-a dat-o socrella tot pe-atunci, după ce născusem primul copil. Am mai descoperit în cutia cu pricina o mulțime de lucruri frumoase, pe care nu le-am mai îmbrăcat de ani de zile, unele și-au găsit rapid locul în șifonier, altele vor aștepta să le vină rândul la pozat.






A fost cam greu să încap în rochie, măsura este 38-40 (UK12), nu am închis-o la spate, dar chiar și așa, mi se pare că arată fantastic. Blănița este franțuzească, mâneci 3/4, absolut impecabilă, soacră-mea a primit-o cadou de la sora ei stabilită în Germania, măsura este un M.
Rochie: 80 lei
Haină blaniță artificială: 120 lei - vândută Alice
Botine Mango, toc cui, cu vârf ascuțit, dar foarte comode, piele de culoare crem, măsura 37: 80 lei - rezervate Monica
Bascheți Original Marines, albi, măsura 35 (se pot purta la 36, cât port eu): 50 lei - rezervați Tania

26 octombrie 2009

M.J.?

Povesteam ieri de ținute amuzante, iată una pe care am inventat-o mai demult, pe care nu am mai purtat-o tot demult, dar pe care am pozat-o duminică împreună cu soțul din dotare (maaare fotograf). O postez, dar după ce am văzut pozele parcă nu-mi mai vine să renunț la ea. Mă mai gândesc, da?
Later edit: m-am mai gândit :), măsura M-L, lycra și polyester, preț 40 lei.




Brownie

Pe vremea când făceam vânzări, rochia asta avea un loc bun în garderoba mea (deși am îmbrăcat-o doar de două ori). De când m-am implicat în alte proiecte, ținutele îmi sunt mult mai relaxate, mai hippie, mai... amuzante.
Cred cu putere că ținuta pe care o alegi dimineața îți reflectă starea în care te afli, și dacă vrei să influențezi această stare, alegi o ținută în concordanță cu dorințele tale. Mă îmbrac în culori puternice cănd vreau să impresionez, în culori pastelate când vreau să cuceresc, în culori sobre când vreau să trec neobservată.



Rochie de stofă maro, are un fir auriu foarte discret trecut prin carouri și este ușor stretch. Are bordură de catifea la guler și la mâneci, nasturi îmbrăcați în catifea, cureaua este cumpărată de mine ulterior, original avea un cordon tot din catifea. Preț: 80 lei, măsura 40 (UK 12).

25 octombrie 2009

Vară indiană

Cu vremea superbă din acest weekend nu am avut deloc chef de altceva înafară de făcut poze și de distracție. Și acum îmi bate soarele în geam, am dormit o oră in plus, copiii sunt liniștiți - ce mai, o duminică perfectă. Mama soacră vine cu sfaturi de genul: "În viață, să plângi când nu te vede nimeni!" - adresate plângăcioasei mele fetițe de 8 ani - nu știu dacă vor avea vreun efect pe termen lung, dar momentan și-au atins scopul: în casă e liniște.
Cu așa o atmosferă, clar că și ținuta mea trebuia să fie luminoasă, o combinație solară de alb cu galben, fustă cu nasturi (nu se deschide până jos, ci doar primii trei nasturi) din tercot galben, se calcă ușor, partea de jos este curbă, tricou alb Pierre Cardin cu bordură galbenă la decolteu, mânecă și poale, plus un batic galben cu imprimeu albastru.
Le-am combinat de obicei cu pantofii galbeni decupați și cu o geantă de pânză, iar în zilele mai reci, cu o jachetă de in gros, în culoarea lămâii necoapte.





Fustă galbenă de tercot, măsura 40 (UK12), lei: 40
Tricou alb cu bordură galbenă, Pierre Cardin, măsura M-L, lei: 30
Batic galben cu alb și albastru, lei: 20 - expediat C.C.
Pantofi galbeni, decupați, fără toc, măsura 37, lei: 60
Geantă mare galben cu alb, pânză și piele ecologică, lei: 50
Jachetă in gros, galben-verzui, lei: 40

24 octombrie 2009

10 ani

Azi aniversăm 10 ani de căsătorie. Nunta de cositor. E ziua în care soțul îi face cadou soției un buchet de trandafiri roz, ca simbol al iubirii. Ziua în care facem un sumar al celor întâmplate până acum și planuri pentru ce va fi de acum înainte.
Într-o scurtă pauză fără cei trei copii, noi am făcut poze. Printre mușcate, căci trandafirii nu erau în unghiul potrivit. Ne-am amuzat, ne-am simțit bine, iar acum trebuie să fugim de acasă ca să sărbătorim la un sushi și un pahar de sake, cum ne-am propus.

Bluza rezervată F.N.

21 octombrie 2009

Ceilalți pantofi

Toată lumea care dă sfaturi de cum să-ți menții garderoba neaglomerată spune că, dacă nu ai purtat un lucru mai mult de un an, este cazul să-l dai. Ei bine, știu că multe persoane nu au purtat nici măcar o dată anumite lucruri, dar nu se îndură să se despartă de ele.
Mi-a luat mult timp să accept că lucrurile pur și simplu se înlocuiesc. Poate acești pantofi vor avea o șansă mai mare să fie folosiți conform destinației lor... la mine pur și simplu n-au avut noroc.
Pantofi decupați, piele, roz cu șireturi roz cu turcoaz, nepurtați, măsura 36, preț 80 lei - rezervați O.G.
Balerini negri, lac și catifea, Zara, masura 36, nepurtați, preț 80 lei, rezervați Vv.
Pantofi maro, piele întoarsă, Zara, toc cui 5 cm, nepurtați, măs. 37, preț 80 lei
Pantofi decupați de lac cu talpă de plută Colin Stewart, bleu-turcoaz, măsura 36, preț 80 lei.

Balerini "Girls just wanna have fun!", Red Herring at Debenhams, imitație piele de șarpe, un auriu discret, noi, măs. 36, preț 60 lei - cumpărati R.G.