14 noiembrie 2009

Little sexy black dress




M-am întâlnit acum două seri cu Alice (http://dulapulbunicii.blogspot.com/) și m-a invitat să trec duminică pe la La Scena, la târgul vintage. Târgurile acestea sunt absolut minunate, mai ales când nu ai teamă că-ți dezechilibrezi bugetul, altminteri eu mai bine le evit. Problema la mine nu este legată în primul rând de buget, ci de cantitatea de haine care se prăbușesc peste mine în dressing. Pe care i-am împărtășit-o si ei.
Întrebarea logică a fost: atunci de ce nu mai postezi pe site? Răspunsul este simplu: nu apuc. După ce culc copiii (3, da?), nu-mi mai doresc decât să zac, asta în cazul în care nu am ceva de muncă de terminat.
Am pozat în mare viteză o rochie de catifea neagră (scuzați draperia), frumoasă de pică, primită tot de la soacră-mea, care este o fashionista convinsă (o pozez și pe ea în weekend - pe soacră). Se îmbracă numai în alb și negru, și merge la birou cu perle (tot soacra). Mi-a dat și mie cadou un șirag de perle de Mallorca, pe care îl port când vreau să impresionez. De fapt, mi-a dat atât de multe haine, că un sfert din dressing e de la ea, chiar aseară mi-a mai dat o fustă roz cu buline mari maro, o splendoare.
Să revin la rochie, este măsura 36 (8 UK), lungă până la genunchi, din catifea neagră, pozele sunt grăitoare, din păcate nu mă încape ca să se vadă întreaga ei splendoare. Cizme negre, mănuși lungi, colier aproape de gât. Și gata. Preț: 60 lei. Măsuri: bust 90, talie 76, sold 94-96. Expediată M.F.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu